duminică, 10 februarie 2008

Criza cabinetelor medicale afecteaza invatamintul galatean

 Şcolile din judeţul Galaţi se confruntă cu o lipsă dramatică de medici şi asistente. Astfel, medicii de medicină generală din cabinetele şcolare gălăţene au în grijă de două ori mai mulţi copii decât prevede legea, iar cei din specalizarea stomatologie – aproape şase ori mai mulţi. Situaţia este şi mai gravă în învăţământul superior, unde un medic de medicină generală supraveghează de trei ori mai mulţi studenţi decât limita legală, iar un medic stomatolog – de zece ori mai mulţi. Mai mult, cabinetele medicale şolare existente în judeţul Galaţi sunt concentrate exclusiv în municipiile Galaţi şi Tecuci.

În 2001, ministrul sănătăţii de la vremea respectivă, Daniela Bartoş, a emis un ordin ce reglementa asistenţa medicală acordată preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în incinta unităţilor de învăţământ. Ordinul 653, în vigoare şi astăzi, conţine şi o normare a personalului medico-sanitar în cabinetele medicale din grădiniţe, şcoli şi universităţi. Normarea se face în funcţie de numărul de elevi. Deşi ordinul este cât se poate de clar în această privinţă, realitatea din teren este departe de cifrele tipărite în Monitorul Oficial al României în urmă cu şapte ani.

În judeţul Galaţi nu există cabinetele medicale şcolare decât în municipiile Galaţi şi Tecuci. Sunt 32 de asemenea cabinete, deşi pe raza judeţului nostru funcţionează peste 530 de spaţii de şcolarizare numai în învăţământul preuniversitar, unde sunt incluşi în jur de 96.000 de copii. La aceştia se adaugă cei aproximativ 20.000 de studenţi ai Universităţii “Dunărea de Jos”.

În aceste condiţii, în judeţul Galaţi ar trebui să existe 118 medici şi 183 de asistente de medicină generală şi de stomatologie atât în instituţiile de învăţământ din mediul preuniversitar, cât şi la nivelul universităţii de stat. În realitate, numărul cadrelor medico-sanitare este de până la trei ori mai mic: sunt 33 de medici şi 99 de asistente, arată situaţia centralizată de Autoritatea Judeţeană de Sănătate Publică.

Astfel, un medic de medicină generală din preuniversitar are în grijă 5.000 de copii, deşi limita legală este de maximum 2.500 de copii. Lucrurile stau şi mai rău în ceea ce priveşte asistenţa stomatologică, unde există un medic la peste 8.700 de elevi, în condiţiile în care ordinul prevede că un medic stomatolog trebuie să supravegheze cel mult 1.500 de elevi, adică de aproape şase ori mai puţini. Recordul negativ aparţine, însă, mediului universitar. La Galaţi există un singur medic stomatolog şi un singur asistent de stomatologie pentru toţi cei 20.000 de studenţi ai Universităţii “Dunărea de Jos”, în timp ce Ordinul 653 impune câte o echipă medic-asistent la fiecare 2.000 de studenţi.

Singura veste bună este că toate cele 32 de cabinete medicale şcolare din judeţul Galaţi deţin autorizaţie sanitară de funcţionare.
Rodica Mişcalencu

Niciun comentariu: